Vitalie Zâgrea

Redactor, autor şi prezentator al emisiunilor în limba română din cadrul redacţiei principale de emisiuni în limbi străine a Radioului Ucrainean. Este autorul şi prezentatorul emisiunilor „Sinteza politică a săptămânii”, „Renaşterea naţională”, „De la inimă la inimă” ş.a. S-a născut la 10 ianuarie 1975 în localitatea Buda-Mică, raionul Herţa, regiunea Cernăuţi. Şi-a făcut studiile primare în satul natal, iar şcoala de cultură generală în satul Buda-Mare, absolvind în anul 1992 liceul umanitar din localitatea Molniţa, raionul Herţa. Studiile superioare le-a făcut la Universitatea Naţională „Iuri Fedkovyci” din Cernăuţi, absolvind Catedra de Filologie română şi clasică a Facultăţii de Litere. Chiar din anii studenţiei s-a angajat în calitate de reporter la săptămânalul „Gazeta de Herţa”. După absolvirea Universităţii cernăuţene studiază trei ani la Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti. Dragostea faţă de poezie şi literatură l-a determinat să-şi aleagă profesia de jurnalist. A venit să lucreze la Radio „Ucraina-Internaţional” la 10 ianuarie 1997, la vârsta de 22 de ani. De atunci îşi desfăşoară activitatea la acest post de radio, unde se simte foarte bine, înconjurat de colegi talentaţi şi devotaţi profesiei alese. A lucrat mai întâi redactor, apoi redactor superior, redactor şef-adjunct şi din anul 2005 este în funcţia de redactor-şef al redacţiei emisiuni în limba română a postului de radio „Ucraina-internaţional”, (azi – redacţia emisiuni în limba română a redacţiei principale de emisiuni în limbi străine a Radioului Ucrainean). Este căsătorit. Are două fetiţe. Este pasionat de literatură, folclor şi turism. E-mail pentru contact: vitalie_cernauti@yahoo.com

Viitoarele emisiuni

  • 28.10.2021 18:31:16
    - RUI
    Prezintă:

    Viaţa culturală a minorităţilor naţionale din Ucraina, care au drept scop renaşterea limbii materne, culturii naţionale, tradiţiilor şi obiceiurilor, păstrarea identităţii proprii.

    Культурне життя національних меншин в Україні, які мають на меті відродження рідної мови, національної культури, традицій та звичаїв, збереження власної ідентичності.

  • 31.10.2021 18:13:16
    - RUI
    Prezintă:

    Dedicaţii muzicale pentru ascultătorii noştri din Ucraina şi de pretutindeni, care ne ascultă, inclusiv prin Internet.

    Музичні вітання нашим радіослухачам з України та різних куточків світу, які слухають нас, зокрема через Інтернет.

Emisiunile anterioare

  • 25.10.2021 18:01:16
    - RUI
    Prezintă:

    – Subunitățile Forțelor Unite țin sub control situația și își îndeplinesc sarcinile de reținere a agresiunii armare a Federației Ruse în Donbas, – Uniunea Europeană a acordat Ucrainei cea de-a doua tranșă în sumă de 600 milioane euro sub formă de ajutor macrofinanciar – Președintele V. Zelenski, – Ministerul Ocrotirii Sănătății al Ucrainei contează pe faptul ca până la finele anului curent să îndeplinească planul de vaccinare anti-COVID a populației – conferința de presă a medicului sanitar de stat al Ucrainei, I. Kuzin, – Trio separat: cum Moldova, Georgia și Ucraina căută căile pentru apropierea de UE – expunerea articolului din „Evropeiska pravda”, – Cu un an în urmă Cabinetul de Miniștri a aprobat planul de creare în Ucraina a unui sistem eficient de irigare. Ce s-a realizat? – discută experții. – „Istoria unui cântec”. „Trece toamna prin Carpați” este unul dintre primele cântece ale legendarului Ansamblu „Smericika”.

    – Підрозділи Об’єднаних сил тримають ситуацію під контролем та продовжують виконувати визначені завдання з відсічі і стримування збройної агресії Російської Федерації, – Європейський Союз надав Україні другий транш макрофінансової допомоги на суму 600 млн. євро – Президент В. Зеленський, – Міністерство охорони здоров’я України розраховує до кінця року виконати план вакцинації населення від COVID-19 – прес-конференція головного державного санітарного лікаря І. Кузіна, – Розділене тріо: як Молдова, Грузія та Україна шукають свої шляхи для зближення з ЄС – виклад статі («Європейська правда»), – Рік тому Кабінет Міністрів прийняв план побудови в Україні ефективної зрошувальної системи. Що зроблено? – аналізують експерти, – «Історія однієї пісні». «В Карпатах ходить осінь» – одна з перших пісень легендарного Ансамблю «Смерічка».

  • 24.10.2021 18:13:16
    - RUI
    Prezintă:

    Dedicaţii muzicale pentru ascultătorii noştri.

    Музичні вітання нашим радіослухачам.

  • 23.10.2021 18:01:16
    - RUI
    Prezintă:

    – Ucraina și SUA vor acționa în comun împotriva politicii agresive a Federației Ruse în zona Mării Negre – vizita de lucru în Ucraina a ministrului Apărării al SUA, L. Austin, – Președintele Ucrainei, V. Zelenski, a discutat cu ministrul Apărării al SUA, L. Austin, o serie de chestiuni importante, inclusiv aprofundarea în continuare a interacțiunii practice între Ucraina și SUA în domeniul securității, – Ucraina speră să obțină o perspectivă europeană de la UE pentru a avea o motivare puternică în realizarea reformelor și stabilizarea situației în Europa de Est – declarația ministrului ucrainean de Externe, D. Kuleba, la cel de al Patrulea forum al asociației, – Federația Rusă nu are dreptul la vot în discuția privind obținerea de către Ucraina a calității de membru al NATO – ministrul de Externe al Ucrainei, D. Kuleba, – Europa a auzit chemările Ucrainei referitoare la punerea în funcțiune a proiectului „Conducta de Nord-2”. Interviul Președintelui V. Zelenski acordat Canalului de televiziune ICTV, – Compania „Naftogaz Ukrainî” a semnat trei memorandumuri cu companii străine referitoare la parteneriat în extragerea gazelor, – Vicepremierul, ministrul de Externe și de Integrare Europeană al Moldovei, Nicolae Popescu, a efectuat o vizită de lucru în Ucraina.

    – Україна та США спільно протидіятимуть агресивній політиці Російської Федерації в Чорноморському регіоні – робочий візит міністра оборони США Ллойда Остіна до України, – Президент України В. Зеленський обговорив із міністром оборони США Л. Остіном низку важливих питань, в тому числі подальше поглиблення практичної взаємодії між Україною та Сполученими Штатами у сфері безпеки та оборони відповідно до домовленостей, досягнутих під час візиту глави української держави до США, – Україна сподівається отримати європейську перспективу від ЄС, щоб мати потужну мотивацію для реформ і щоб геополітична ситуація у Східній Європі стала більш визначеною і певною – заявив міністр закордонних справ України Д. Кулеба у своєму виступі на Четвертому форумі асоціацій, – Російська Федерація не має права голосу у дискусії про майбутнє членство України в НАТО – міністр закордонних справ України Д. Кулеба, – Європа нині чує Україну щодо викликів стосовно запуску проєкту «Північний потік-2». Про це Президент В. Зеленський заявив у інтерв’ю телеканалу ICTV, – «Нафтогаз України» підписав три меморандуми з іноземними компаніями стосовно партнерства у розвідці та видобуванні газу? – Віцепрем’єр-міністр, міністр закордонних справ і європейської інтеграції Республіки Молдова Ніколає Попеску здійснив робочий візит до України на запрошення міністра закордонних справ Д. Кулеби.

  • 22.10.2021 18:01:16

  • 21.10.2021 18:31:16
    - RUI
    Prezintă:

    Biblioteca din satul bucovinean Iordănești a fost numită în cinstea scriitorului și traducătorului Mircea Lutic, născut în acest sat și vestit în Ucraina, România și R. Moldova.

    Бібліотека села Йорданешти, що на Буковині, названа в честь свого земляка – відомого письменника та перекладача в Україні, Румунії та Р. Молдова М. Лютика.

  • 17.10.2021 18:13:16
    - RUI
    Prezintă:

    Dedicaţii muzicale pentru ascultătorii noştri.

    Музичні вітання нашим радіослухачам

  • 14.10.2021 18:31:16
    - RUI
    Prezintă:

    Biblioteca din satul bucovinean Iordănești a fost numită în cinstea scriitorului și traducătorului Mircea Lutic, născut în acest sat și vestit în Ucraina, România și R. Moldova,

    Бібліотека села Йорданешти, що на Буковині, названа в честь свого земляка – відомого письменника та перекладача в Україні, Румунії та Р. Молдова М. Лютика.

  • 09.10.2021 18:01:16
    - RUI
    Prezintă:

    – În Ucraina au fost comemorate jertfele de la Babin Iar. La acțiuni participă președinții Germaniei și Israelului, – Deputații poporului, la ședința în plen din 7 octombrie l-au rechemat din postul de Președinte al Radei Supreme al Ucrainei pe D. Razumkov, – În timpul vizitei în Polonia ministrul de Externe al Ucrainei, D. Kuleba, a negociat cu omologul său polonez, Zbigniew Rau, – Ucraina este disponibilă pentru negocierile cu Ungaria în legătură cu problemele complicate ucraineano-maghiare. Despre aceasta a declarat ministrul de Externe al Ucrainei, D. Kuleba, – „MAE al Ucrainei și Departamentul de Stat al SUA au discutat pregătirea ședinței comune a Comisiei pentru parteneriatului strategic al Ucrainei și SUA, – Țările NATO trebuie să intensifice colaborarea cu țările-asistente care pretind să adere la Alianță, inclusiv cu Ucraina și Georgia – Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, – În afară de Ucraina, încă trei țări europene au susținut sancțiunile Uniunii Europene față de Rusia pentru acțiunile ei împotriva integrității teritoriale, suveranității și independenței Ucrainei.

    – В Україні вшанували пам'ять жертв Бабиного Яру. В заходах брали участь федеральний президент Німеччини Франк Вальтер Штайнмаєр та президент Ізраїлю Іцхак Герцоґ, – Народні депутати на пленарному засіданні в четвер, 7 жовтня, відкликали Дмитра Разумкова з посади Голови Верховної Ради, – Під час робочого візиту до Польщі міністр закордонних справ України Д. Кулеба провів переговори із міністром закордонних справ Польщі З. Рау. Глави української та польської дипломатії обговорили головування Польщі в ОБСЄ у 2022 році, загрози Північного потоку - 2 для енергетичної безпеки Європи, низку питань двосторонньої взаємодії, – Україна готова до переговорів з Угорщиною з приводу складних українсько-угорських питань. Про це заявив під час Варшавського безпекового форуму глава МЗС України Д. Кулеба, – МЗС України та Державний департамент США обговорили підготовку спільного засідання Комісії стратегічного партнерства України та США, – Kраїни НАТО повинні посилити співпрацю з країнами-аспірантами, які хочуть приєднатися до Альянсу, в тому числі Україною і Грузією - Генеральний секретар Північноатлантичного альянсу Є. Столтенберг, – Окрім самої України, ще три європейські країни приєдналися до санкцій Євросоюзу проти Росії за дії проти територіальної цілісності, суверенітету та незалежності України. Про це йдеться у Декларації високого представника ЄС щодо приєднання третіх країн до рішень Євросоюзу.

  • 08.10.2021 18:01:16

  • 07.10.2021 18:31:16
    - RUI
    Prezintă:

    Interviu cu locuitoarea satului Iordănești Viorica Malaicu despre păstrarea tradițiilor populare.

    Інтерв’ю з мешканкою села Йорданешти, що на Буковині, Віорікою Малайку про збереження народних традицій.